Prima reacție a Ambasadei Norvegiei în cazul Bodnariu

Ambasada Norvegiei a arătat că „serviciul de protecție a copilului este în primul rând un serviciu care vine în ajutorul copiilor și al familiilor. Sistemul de protecție a copilului acordă o mare importanță relațiilor de familie și continuității în creșterea și îngrijirea copilului. Premisa de bază este aceea că minorii ar trebui să fie în grija părinților lor”. De asemenea, oficialii au ținut să sublinieze că țara a asimilat în legislația sa regulamentele ONU care prevăd că un stat are datoria de a proteja copiii prin legile pe care le aplică, Protecția Copilului fiind considerată prioritară în ansamblul Legii Drepturilor Omului.

În reacția Ambasadei este subliniată necesitatea de a păstra secretul asupra cazurilor particulare în care sunt implicați copii, invocând dreptul la viață privată, atât al micuților, cât și al părinților lor. Mai mult, se specifică negru pe alb că responsabilitatea gestionării cazurilor de protecție a copilului intră în atribuțiile municipalităților, care nu pot primi indicații exprese din partea ministerelor, activitatea lor fiind verificată la nivel regional de Guvernatorul districtual.

„Autoritățile norvegiene au obligația statutară de a păstra confidențialitatea asupra informațiilor privitoare la cazurile individuale de protecție a copilului, pentru a asigura dreptul la viață privată atât în cazul copiilor, cât și al părinților. Din acest motiv, nici autoritățile de protecția copilului, nici autoritățile centrale norvegiene nu pot comenta asupra detaliilor din cazurile individuale de protecție a copilului”, se arată în documentul publicat pe site-ul Ambasadei Norvegiei în România.

Ordinele de plasament și adopția în Norvegia

Statisticile furnizate de ambasadă arată că în Norvegia circa 53.000 de copii beneficiază de diverse forme de ajutor din partea Serviciului de protecție a copilului sub formă de îndrumare, consiliere, asigurare a educație.i Până la ordinele de plasament, cea mai contestată măsură în cazul Bodnariu, este, totuși, un drum ceva mai lung. În legătură cu această controversă, Ambasada Norvegiei arată că „un ordin de plasament este emis de către Consiliul regional de Protecție Socială sau de către Tribunalul Districtual numai atunci când copilul a fost supus unei neglijențe grave, maltratare sau abuz. În plus, ordinul de plasament trebuie să fie necesar și în interesul superior al copilului”, adică atunci când îi aduce deservicii sau îi cauzează traume.

„Acțiuni precum violența fizică sau psihică, rele tratamente, abuz sexual sau alte forme de gravă încălcare a modului de îngrijire reprezintă motivele legale pentru emiterea ordinelor de plasament. În Legea de Protecție a Copilului nu există prevederi care să permită îngrijire alternativă pe baza religiei”, se consemnează în răspunsul publicat de Ambasadă.

„Plasarea unui copil în afara căminului familial, fără consimțământul părinților, este întotdeauna o măsură de ultimă instanță. Un raport recent al Consiliului Europei arată că Norvegia este printre țările cu număr scăzut de copii aflați în îngrijire alternativă”, a mai accentuat Ambasada.

În ceea ce privește adopția contestată de reprezentanții familiei, procedura este considerată de autoritățile norvegiene una extrem de dură, în această țară fiind foarte rare cazurile în care s-a întâmplat ca un copil să fie primit „cu acte” în familia de plasament, mai ales împotriva voinței părinților naturali.

„În mod normal, părinții de plasament nu își adoptă copiii pe care îi au în plasament. Adopția reprezintă o măsură foarte radicală, care presupune ruperea tuturor relațiilor legale dintre părinți și copii. Acest lucru are loc în foarte puține cazuri. Condiții stricte trebuie îndeplinite pentru a adopta un copil împotriva voinței părinților. Serviciul de protecție a copilului, în mod normal, nu va demara procedurile de aprobare a adopției împotriva voinței părinților, în cazurile în care corelarea cu legea imigrației nu este clară sau în cazurile în care este clar că părinții și copilul nu au rezidență permanentă în Norvegia”, se mai arată în replica oficialilor norvegieni.

Marius Bodnariu, de profesie inginer IT, și soția sa, Ruth, de origine norvegiană, au fost acuzați de „îndoctrinare religioasă” și de aplicarea de corecții fizice asupra celor cinci copii ai lor – cel mai mic în vârstă de doar câteva luni -, afirmații în urma cărora Serviciul de protecție a copilului din Norvegia, Bernevernet, i-a luat pe micuți de lângă părinții naturali, plasându-i în trei familii-surogat. Reprezentanții familiei Bodnariu spun că, la scurt timp după aceste evenimente, a fost deschisă și procedura de adopție internațională pentru cei cinci frați.

În urma acestui eveniment, români din întreaga lume s-au declarat revoltați de măsurile considerate abuzive și au organizat proteste, atât în țară, cât și în străinătate, solicitând înapoierea micuților în familia naturală. În același scop au fost realizate și pagini de evenimente pe rețelele de socializare – „Norway Return the children to Bodnariu Family” (Norvegia, dă înapoi copiii familiei Bodnariu).

Oficiali din ministerul român de Externe au transmis cu această ocazie că, prin Ambasada României la Oslo, cazul Bodnariu este monitorizat îndeaproape, misiunea diplomatică în capitala Norvegiei aflându-se în contact permanent cu familia. Și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție a reacționat și a spus că urmează să propună autorităților norvegiene plasarea copiilor familiei în grija unchiului din partea tatălui, Daniel Bodnariu, care i-a mai îngrijit și în trecut. După cum se arată și în răspunsul publicat de Ambasada Norvegiei, legislația internațională privind protecția copilului prevede că, dacă un copil nu poate fi îngrijit în familia naturală, prima soluție pentru care ar trebui să se opteze ar fi plasarea în familia extinsă.